XXVI - Fernando Pessoa
Uneori, în zile cu lumină perfectă şi exactă, Când lucrurile conţin întreaga realitate pe care o pot conţine, Mă întreb singur pe îndelete De ce până şi eu ajung să le atribui Lucrurilor frumuseţe. Oare se poate întâmpla ca o floare să fie frumoasă? Oare un fruct poate fi el de pildă frumos? Nici vorbă: au doar culoare şi formă Şi existenţă, nimic mai mult. Frumuseţea e numele unui lucru ce nu există Iar eu o confer lucrurilor în schimbul plăcerii pe care mi-o dau ele. Nu înseamnă nimic. Dar atunci de ce spun eu despre lucruri: sunt frumoase? Da, până şi-n mine care trăiesc numai ca să trăiesc, Iată cum, pe nesimţite, mi-o iau înainte minciunile oamenilor În prezenţa lucrurilor, În prezenţa lucrurilor care pur şi simplu există. Cât e de greu să rămâi tu însuţi şi să vezi doar vizibilul!