Libertatea de a trage cu pușca - Geo Dumitrescu
În groapa neagră, poate chiar într-un cimitir, oamenii, prietenii mei înarmați, își ascultau propriile șoapte - toți erau murdari, slabi, și patetici ca în Shakespeare, își numărau gloanțele și zilele și nădăjduiau un atac peste noapte. Atunci, a ieșit luna, fără cască, de undeva din bezna ghimpată; dar oamenii n-au căzut cu fețele la pământ, ci au aprins țigările, discutând despre libertatea de a trage cu pușca, rezemați comod în groapa neagră sau poate chiar pe câte-o piatră de mormânt. Sunt sigur că unul din ei eram eu - de altfel, astăzi mi-am găsit în sertar, printre manuscrisele fel de fel, pistolul meu ghintuit, cu douăzeci și patru de focuri, cu care am participat la asediul Trebizondei, dacă nu mă-nșel. Doamne, ce de isprăvi am mai făcut și-atunci !... Ca un erou din Sadoveanu, eram viteaz și crud : țin minte să fi ucis trei sute șaizeci de dușmani într-un singur asalt - ah, răcnetele mele de mânie și triumf și-acuma mi le mai aud!... La Waterloo eram c