Toți murim egal - Stoian G. Bogdan
Toţi murim egal dar dl Teo moare chiar acum. Nu-i mare scofală şi n-aş scrie despre asta dacă n-aş şti că-i ateu. Iar pentru noi ateii moartea nu vine cu limuzina, nici nu e poarta spre fericirea sau osânda veşnică. Fiecare privire parcă îngroaşă o părere de rău Cu fiecare expiraţie ar vrea să împrăştie o parte din el Cu ştreangul la gât alunecă încet-încet în amintire Ştie c-acelaşi vierme îi va mânca şi din carne şi din conştiinţă în pământul unde mai devreme sau mai târziu îl vom pune deoparte - şi-un zâmbet îi înţeapă fălcile. Bravează. Ce-ar putea face? Priveşte-n sus şi-ar vrea să fie măcar un iad undeva acolo, să-l soarbă şi pe el. Dar nu-i. Doar câţiva nori de ploaie şi-un avion. Moartea lui îmi aminteşte de moartea mea şi moartea mea îmi aminteşte că eu scriu poeme când aş putea fi fericit.